Colaborare eficientă între Primărie și școală în orașul Cahul


Autor: Olga Dandiș, Asociația „Dialog”, or. Cahul

Cooperarea dintre autoritățile locale şi instituţiile de învăţămînt este esenţială pentru a înțelege responsabilitatea socială a fiecărui actor comunitar în domeniul educaţiei. Una din cele mai importante atribuţii ale factorilor decizionali locali este de a administra domeniul educaţiei în localitate, de care depind multe alte domenii conexe pentru dezvoltare. O prioritate subliniată şi în Codul Educaţiei faţă de rolul primăriilor este participarea reprezentanţilor acestora în cadrul Consiliilor de Administraţie, ca organ decizional şi mobilizator al şcolii.

În cadrul proiectului nostru am pus un accent deosebit pe suportul din partea Primăriilor în stabilirea parteneriatelor cu şcolile implicate în proiect. Liceul Teoretic „I. Creangă” este instituția din orașul Cahul implicată în proiect, iar colaborarea dintre această școală şi Primăria oraşului Cahul este deosebit de productivă din mai multe motive. Primul factor este că primarul din Cahul  – dl Nicolae Dandiş, a fost un activist ONG notoriu înainte de a deveni primar şi a coordonat la nivel regional proiectul „Şcoala Mea”, fiind implicat personal în aceste acţiuni de promovare a cooperării dintre autorităţile locale şi şcoli. Această cooperare este benefică pentru o conjugare a eforturilor de soluţionare a problemelor şcolii, întărirea relaţiilor dintre părinţi, corpul profesoral, elevi etc.

În cadrul seminarului de instruire a Consiliului de Administraţie a Liceului Teoretic „I. Creangă”, Dl. Dandiş a vorbit, din postura sa de primar, despre viziunea sa asupra proiectului „Şcoala Mea”, dar şi despre importanţa conştientizării de către toţi membrii Consiliului a modului în care trebuie realizat un parteneriat pentru educaţie în comunitate.

Primăria oraşului Cahul va susţine Liceul „Ion Creangă” în realizarea diferitor proiecte sau acţiuni la nivelul şcolii pentru a crea un mediu favorabil de implicare a tuturor cetățenilor în viața școlii. Mai cu seamă, implicarea plenară a elevilor în luarea deciziilor în şcoală este o premisă reală ca ulterior aceştia să se implice în adoptarea deciziilor la nivel de oraş, raion şi ţară.

In prezent, la solicitarea managerului instituției, Primăria oferă tehnica si utilajul necesar pentru asigurarea salubrității terenului școlii.

Un exemplu de conlucrare dar și de motivare a elevilor implicați in consiliul de administrare a școlii, dar și în alte activități organizate în oraș, este faptul ca primăria cu suportul altor asociații și sponsori va organiza o excursie la diferite obiective turistice din Galați, pentru aceii tineri care au reușit sa se evidențieze prin activism, la ei in liceu și în or. Cahul.

În urma instruirilor organizate la cele 4 școli beneficiare a proiectului „Școala Mea”, au existat mai multe solicitări privind posibilitatea participării membrilor Consiliilor de administrare la seminare de instruire privind scrierea și managementul proiectelor europene. Ca urmare, asociația noastră va organiza un astfel de eveniment în cadrul altui proiect, la care vor fi invitați toți membrii consiliilor de administrare, .și vor avea posibilitatea să înțeleagă mai bine ce reprezintă un proiect și cum pot fi atrase finanțările nerambursabile. În procesul de planificare a  bugetelor, aceste cunoștințe vor permite managerului sa țină cont de posibilele cofinanțări pentru viitoarele proiecte. Datorită bunei colaborări cu Primăria orașului Cahul, pentru organizarea evenimentului, aceasta va pune la dispoziție sala, va asigura echipamentul necesar precum și alte cheltuieli administrative.