Experiența unei școli care a implementat „Școala Mea” în mod independent


Maria Revencu este elevă la gimanziul „Tudor Strișca” din Satul Nou, Cimișlia – una din cele 11 școli care au organizat anul trecut audieri publice în mod independent. Această ne descrie experiența avută:
„Cu toții ne dorim o școală mai bună, însa lucrurile încep sa ia amploare doar o dată cu contribuția fiecăruia din noi . Acest lucru m-a determinat să aduc o schimbare în mediul școlar prin intermediul celei mai bune platforme de comunicare si de informare –  ,,Scoala mea”.
Activitatea fundamentala a fost audierea publică, care a pus baza unei noi ere de transparenta in Gimnaziul ,,Tudor Strișca”. Atât elevii cât și parintii au avut posibilitatea să semnaleze problemele existente deja de mult timp, să ceară deschiderea datelor bugetare, sa aibă acces la resursele și informatiile despre școală. Împreuna au întocmit un plan concret de acțiuni prin care bugetul va fi executat mult mai eficient . Deși ideea a fost binevenită, implementarea acesteia a fost un pic anevoioasă, intâlnind dificultăți la capitolul organizare și monitorizare. Dificil a fost și procesul de convingere a Consiliului Parental pentru o ulterioară întrunire. În ciuda acestor impedimente, am reușit cu aportul Administrației Școlare să implementăm instrumentele acestui proiect .
În urma implementarii acesetia, gradul de implicare a autorităților locale în ceea ce privește reforma învățământului, calitatea serviciilor si priorităților de dezvoltare a școlii primare si secundar generale a început sa crească considerabil. Astfel, s-a facilitat un mediu în care inițiativele de responsabilizare socială prosperă și se dezvoltă.”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *