Care este nivelul de satisfacție al cetățenilor față de serviciile educaționale?


Analiza nivelului de satisfacție față de serviciile educaționale din ciclul primar și secundar s-a bazat pe cercetarea a două focus-grupuri imense, care au constat din beneficiarii serviciilor educaționale: elevii și părinții. Trebuie de menționat că cercetarea a cuprins doar școlile cu predare în limba română, dintre care doar două instituții educaționale sunt din Chișinău.

Cardurile de raportare au reprezentat instrumentul de bază prin care s-a analizat nivelul de satisfacție. Cardurile de raportare reprezintă chestionare ce cuprind întrebări care se referă la procesul de studii în instituțiile educaționale. Au fost chestionați 5419 elevi și 4174 părinți din 8 unități teritorial-administrative: raionul Cahul (4 școli), orașul Chișinău (2 școli), raionul Florești (o școală), raionul Hâncești (2 școli), raionul Râșcani (2 școli), raionul Soroca (3 școli), raionul Sângerei (2 școli) și raionul Ungheni (4 școli).

Deși selectarea focus-grupurilor nu s-a realizat în baza unui algoritm statistic, datorită numărului mare de persoane chestionate, precum și a repartizării geografice a intervievaților ce trăiesc în diverse zone ale țării, eșantionul studiat poate fi tratat ca fiind reprezentativ, iar în acest context constatările realizate în cadrul cercetării pot fi considerate comune pentru toți utilizatorii de servicii educaționale (elevi și părinți) ce sunt prestate în școlile cu predare în limba română, din afara Chișinăului.

Per ansamblu, constatăm că utilizatorii finali, atât elevii cât și părinții, au o percepție pozitivă față de calitatea serviciilor educaționale oferite de școli. Astfel, aproximativ 70% din elevii intervievați și circa 2/3 dintre părinții chestionați au catalogat calitatea procesului educațional ca fiind bună. În același timp, ponderea utilizatori ce nu sunt satisfăcuți de procesul educațional este foarte mică: doar 2,4% în cazul părinților și 3,4% pentru elevi.