Elena Cernei este directoarea Liceului „Onisifor Ghibu” din municipiul Chișinău. De 25 de ani este profesor în acest liceu, iar din 2012 a devenit director. Un an mai târziu, a aflat despre proiectul „Școala Mea” și a decis să se înscrie în cursa școlilor selectate pentru proiect în același an. Și a reușit, astfel încât în 2014-2015, liceul a fost parte a acestui proiect alături de alte 19 școli din toată Republica Moldova. În iarna lui 2015, Elena Cernei a devenit viceministru al Educației. Spune că anume experiența în proiectul „Școala Mea” i-a croit drumul spre minister. Din septembrie anul acesta a revenit la locul său de muncă vechi. În continuare ne povestește despre lecțiile învățate în cadrul proiectului „Școala Mea” și ce trebuie să știe managerii instituțiilor de învățământ despre administrarea bugetului acestora.

– Doamna Cernei, cum a fost să reveniți în funcția de director al Liceului „Onisifor Ghibu” din Chișinău?

– În primul rând, revenirea mea a fost dorită. Activitatea la Ministerul Educației mi-a trezit multe semne de întrebare, mai ales m-am gândit la ce voi face dacă voi reveni în funcția de director. Atunci când muncești zi de zi și te obișnuiești cu toate care sunt într-o școală, parcă îți pare că merge bine și faci eforturi foarte mari și îți spui, ce mai vor cei de sus? Acum am fost sus și văd că într-adevăr, nu trebuie să aștepți să facă cineva ceva în locul tău. Desigur că am revenit cu mare drag la locul meu de lucru și sper că activitatea mea de mai departe în această instituție să aibă mai multe rezultate bune decât anterior.

– De ce ați decis să aplicați la proiectul „Școala Mea”?

– Devenind director în 2012, m-am confruntat cu foarte mari probleme, mai ales atunci când am trecut la autonomie financiară. Problemele țineau de comunicarea între administrație și comunitate. Deci, ce face instituția cu banii. Pentru că unii părinții erau foarte revoltați, deoarece nu înțelegeau ce facem cu banii. Și atunci, eu am citit ce înseamnă proiectul „Școala Mea”, am înțeles că beneficii materiale nu există decât cele pentru mine ca manager și pentru colegii mei. Eu, ca manager, m-am format prin „Școala Mea”. Eu am studiat atent tot, am organizat audierile și am văzut că școala mea este una cu perspectivă și că putem să facem multe lucruri pentru copii și pentru părinți.

– Ce anume ați reușit să învățați atunci când liceul a fost parte a proiectului „Școala mea”?

– Să gestionez bugetul! Iar ca să gestionezi bugetul, trebuie să te implici. Nu poți să aștepți să facă altcineva în locul tău. Trebuie să vezi bugetul, trebuie să știi să faci achiziții la timp pentru ca să nu ajungi la sfârșitul anului și banii să nu fie cheltuiți eficient sau să nu-ți ajungă. E o responsabilitate mare. Dar faptul că se îmbunătățesc condițiile în instituțiile de învățământ anume din resursele bugetului și nu din altele, este important. Nimeni nu mai stă să aștepte să vină cineva să rezolve problemele, ci se apucă de muncă. Și faptul că ne-am implicat în proiectul „Școala Mea” a fost pentru că am vrut să fim cât mai transparenți față de beneficiarii noștri. Odată cu includerea liceului în proiect, elevii au devenit cei mai activi actori. În calitate de director, în acel an de studii, mi-am luat un curs opțional la clasele de liceu care s-a numit „Să gândim și să acționăm strategic”. Lucram cu elevii și chiar discutam strategia instituției, bugetul, cum ar trebui cheltuiți banii.

– Erau interesați?

-Erau foarte interesați. Ei au văzut câți bani se cheltuiesc pentru salariile profesorilor și câți rămân. Au văzut care este salariul unui profesor. Erau niște discuții foarte interesante. În acel an, copiii au aflat totul despre instituția lor. Nu mai existau întrebări de genul cum se cheltuiește banul. Și apoi a fost organizată audierea publică. Și le-am spus că nu trebuie să vină la mine să mă întrebe ce să spună. Să spună ceea ce cred ei că trebuie să se schimbe în liceu. Și au fost multe propuneri din partea elevilor, au impresionat chiar și publicul, invitații la eveniment. Au spus că nu sunt mulțumiți de starea blocurilor sanitare din liceu, nu prea le plac produsele alimentare pe care le dă școala și ce ar vrea ei să mănânce.

– Atunci, la audierea din octombrie 2015, ați decis să deschideți bufetul suedez. Se bucură de succes?

– Prima linie de bufet a fost achiziționată din banii alocați de administrația publică locală. Dar noi am văzut că pentru noi este insuficientă o singură linie și atunci, din resursele proprii, am mai achiziționat o linie de bufet.
Elevii sunt bucuroși, dar ar vrea să fie diversificat meniul. Noi nu avem posibilitatea să le oferim produsele pe care și le doresc ei.

– Dar ce ar vrea elevii?

– Ei ar vrea ceea ce le interzis să mănânce. De exemplu, liceenii vor cafea. Ei insistă să le instalez aparat de cafea. Le-am spus că nu se poate.

– Cum se formează bugetul fiecărei școli?

– Din start atunci când am trecut la autonomie financiară, am văzut care este problema și cum putem să avem un buget bun. Și am constatat că numărul de copii în școală nu spune nimic, numărul de clase spune dacă bugetul este satisfăcător. Pe vremuri așa era: cât mai multe clase, nu are importanță câți copiii erau în fiecare clasă, 15-20 de copii, e important să fie clasă fiindcă este un loc de muncă. Acum bugetul care se formează în bază de copil, nu mai spune CLASĂ, dar spune ELEV. Deci clasele trebuie să fie completate cu circa 30 de copii. Clar că uneori se depășește acest număr. Ceea ce am făcut în primul an, am început a completa clasele cu elevi. Și ne-a reușit. Faptul că noi am început să investim în instituție, să promovăm imaginea liceului, a contribuit foarte mult la creșterea numărului de cereri de înscriere în liceul nostru.

– Ați început să completați clasele cu elevi noi?

– Fie că au venit în clasa I, fie că în celelalte clase. Am avut chiar și o comasare de clase, iar părinții s-au revoltat.

– De ce este important să fie mai puține clase și mai mulți elevi? Ori de ce e important ca în fiecare clasă să fie cel puțin 30 de elevi?

– Fiindcă pentru salariile profesorilor la o clasă se cheltuiește pe an nu mai puțin de 250 de mii de lei. Și calculați, dacă per elev primim aproximativ 10 mii de lei, atunci numai pentru salariile profesorilor acelei clase trebuie să fie 25 de copii. Dacă vrei să acoperi și alte cheltuieli, înseamnă că trebuie să ai măcar 30. Acei 5 copii care fac diferența vor suplini serviciile comunale, mobilier, tablă, rechizite, tot de ce e nevoie. De exemplu, în 2015, am reușit să renovăm patru cabinete de limbi străine din bugetul nostru. În 2013 media de elevi pe clasă a fost de 26,8, iar anul acesta am ajuns la 30,80.

– Numărul cadrelor didactice în liceul „Onisifor Ghibu” a crescut pe parcursul anilor. În 2013 erau 95 de profesori, iar în 2017 deja 112. Cum convingeți un profesor să se angajeze aici? Aveți și profesori tineri?

– Desigur că e o problemă cu angajarea cadrelor didactice nu numai la noi, ci în toată republica. Avem mulți profesori de vârstă pensionară, de exemplu la disciplinele reale, din 15 cadre didactice avem doi profesori de 70 de ani, dar nu ne putem permite să-i pierdem. În fiecare an, noi acceptăm ca studenții să facă stagiul de practică. Prima întrebare pentru aceștia este: „Cine vrea să mai rămână în școală?” Anul acesta, de exemplu, două profesoare de limba română cu experiență și-au luat concediu din cont propriu pentru un an de zile. Au plecat peste hotare să-și încerce norocul. Și a venit un tânăr specialist care nu s-a putut adapta. Și a depus cerere de demisie și a plecat. Dar avem alți șapte tineri specialiști angajați în 2016 și 2017 care se descurcă bine.

– Cum v-a ajutat experiența „Școala Mea” în funcția de ministru adjunct al Educației?

– Că am ajuns în funcția de viceministru se datorează și proiectului „Școala Mea”. Fiindcă am organizat audierile, am fost activă la nivel de municipiu, am participat la diferite proiecte și m-am descurcat bine, am fost aleasă pentru a participa și a contribui la reforma învățământului. M-a ajutat foarte mult. De multe ori eram învinuită că gândesc ca un director, nu ca un viceministru al educației. Orice problemă pe care trebuia să o rezolv sau să o pun în discuție, eu mereu o raportam la instituția de la care venisem. Și m-a ajutat anume faptul că am gestionat bugetul înainte de a veni la minister. Fiindcă acolo totul se învârte în jurul banilor.

– Veți continua să folosiți instrumentele propuse de proiectul „Școala Mea” în activitatea liceului pe care îl administrați?

– Proiectul acesta nu poate să nu aibă continuitate, fiindcă ceea ce am învățat atunci se aplică în fiecare zi. Am vrut transparență și ca această comunicare cu părinții și elevii să fie cât mai deschisă. Am vrut să înțeleagă că ceea ce se poate face în școală se poate face din banii publici, bani care sunt alocați și care nu sunt puțini, ei pur și simplu sunt prost gestionați. Și să nu se teamă administrația publică locală să închidă școlile care nu sunt rentabile, nu sunt eficiente, care doar cheltuiesc și nu dau nimic copilului. Copiii sunt antrenați în foarte multe activități dacă sunt mulți. Există și concurență între elevi, dar și profesorii sunt mai motivați să organizeze activități interesante. Astăzi am ajuns să văd bugetul și în vis. Din an în an, în instituția noastră rămân bani pentru alte necesități. Anul acesta, am alocat bani pentru cursuri de perfecționare a profesorilor. Clar că le vine mult mai greu să lucreze cu 30 de elevi, dar ei știu că are de câștigat și școala, și ei.

– Se anunță o nouă rundă de selectare a 20 de școli participante în proiectul „Școala mea” pentru anul viitor. De ce o școală ar trebui să vrea să participe în acest proiect?

– Am avut plăcerea să particip la evenimentul de încheiere a proiectului „Școala Mea” pentru anul 2015-2016. Am văzut bucurie în ochii celor care au participat. Și toată lumea știe că acest proiect nu îți oferă bani suplimentari. Este un proiect care te învață cum să faci ca școala ta să fie mai bună.

– Vă mulțumesc.

Interviul a fost realizat de Mihaela Gherasim, jurnalistă Radio Europa Liberă, în cadrul proiectului „Școala Mea – Responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”, implementat de către Centrul Analitic Independent Expert-Grup cu susținerea financiară a Băncii Mondiale, programul Parteneriatul Global pentru Responsabilizare Socială.