Raport de evaluare a primului an de implementare a proiectului „Școala Mea”


Această evaluare intermediară, realizată după primul an de implementare a proiectului a fost contractată în baza unui concurs public organizat de către echipa de management a proiectului. Ținând cont de specificul proiectului, prezenta evaluare se înscrie în rândul demersurilor care au menirea de a întreține o relație transparentă între intervențiile publice și cetățeni, pe de o parte, precum și între instituția finanțatoare și instituțiile beneficiare ale sprijinului, pe de altă parte.

Scopul acestui raport de evaluare constă în evaluarea intermediară a proiectului „Responsabilizare socială pentru reforma educației din Republica Moldova”, după primul an de implementare (decembrie 2013 – februarie 2015), pentru a sprijini îmbunătățirea procesului de implementare pentru următorii patru ani. Obiectivele specifice ale evaluării vizează investigarea unor elemente predefinite în ToR precum:

  • relevanța proiectului în raport cu nevoile sistemului educațional din Republica Moldova;
  • contribuția proiectului la atingerea obiectivelor asumate inițial și eficacitatea programării și implementării;
  • impactul asupra principalilor beneficiari cât și asupra sistemului de educație secundară din Republica Moldova;
  • elemente de sustenabilitate ale proiectului și a instrumentelor de responsabilizare socială introduse;
  • contribuția parteneriatelor sociale la promovarea responsabilizării sociale;
  • contribuția proiectului la schimbarea culturii interne privind responsabilizarea socială în domeniul educațional.

Pe lângă acestea, evaluarea a urmărit să identifice și elementele care vor constitui cadrul de referință pentru managementul proiectului. În urma acestui proces este propus un plan de evaluare pentru a fi aplicat până la finalul proiectului.