Blog

Centrul Analitic Independent Expert-Grup prezintă public raportul de audit al proiectului „Facilitarea participării cetățenilor la consolidarea unei reforme educaționale responsabile și la îmbunătățirea calității educației din Republica Moldova” / „Școala Mea”, finanţat de către Banca Mondială prin intermediul contractuluid de grant nr. TF15859. Proiectul a fost implementat în perioada 2014-2018.    

În jur de 50 de mii de persoane din 27 de raioane și municipii, care au discutat bugetele școlilor, 100 de școli din toată Republica Moldova, care au participat direct în proiect, aproape 30 de mii de persoane, care și-au exprimat opinia referitor la calitatea educației, 16 mii de elevi, părinți, profesori și reprezentanți ai întregii comunități, care au participat la cele 100 de audieri publice –  sunt doar câteva dintre rezultatele proiectului ,,Școala Mea” în cei 5 ani de… Detalii

Acum aproape 5 ani, profesorii și managerii instituțiilor de învățământ aflau despre un nou proiect lansat în Republica Moldova: „Școala Mea”. Ce-o fi însemnând oare? A fost prima întrebare pe care și-au pus-o. Și au aflat că „Școala Mea” este un proiect care îi îndeamnă pe toți să contribuie, împreună cu autoritățile naționale, regionale și locale, la promovarea unei educații mai bune prin informarea lor despre bugetul și performanța școlii pentru ca, în final, școala să devină mai eficientă, mai… Detalii

Centrul Analitic Independent Expert-Grup trage linia celor cinci de implementare a proiectului „Școala Mea” în cadrul conferinței naționale „Școala Mea” la 5 ani de implementare: rezultate și lecții învățate. La eveniment și-au dat întâlnire reprezentanții celor peste 100 de școli care au beneficiat de asistență de-a lungul celor cinci ani de proiect, reprezentanții direcțiilor raionale de învățământ, reprezentați ai autorităților publice locale, partenerii regional, decideți politici, dar și experți în educație. În cei cinci ani de implementare proiectul a reușit… Detalii

Centrul Analitic Independent Expert-Grup trage linia celor cinci de implementare a proiectului „Școala Mea” în cadrul conferinței naționale „Școala Mea” la 5 ani de implementare: rezultate și lecții învățate. La eveniment și-au dat întâlnire reprezentanții celor peste 100 de școli care au beneficiat de asistență de-a lungul celor cinci ani de proiect, reprezentanții direcțiilor raionale de învățământ, reprezentați ai autorităților publice locale, partenerii regional, decideți politici, dar și experți în educație. În cei cinci ani de implementare proiectul a reușit… Detalii

100 de școli, un șir de instrumente aplicate, experiență acumulată și lecții învățate. Proiectul „Școala Mea” se încheie după cinci ani plini de noutate în sistemul educației și școli care funcționează în baza altui algoritm. Mulți directori ai instituțiilor de învățământ nu se mai plâng pe lipsa banilor, ci planifică mai eficient să-i cheltuiască, pentru că „Școala Mea” i-a învățat să-și gestioneze corect bugetele. Aproape de finalul proiectului, am stat de vorbă cu Angela Cutasevici, Secretar de stat al Ministerului… Detalii

Cifrele – cheie „Școala Mea” pentru anii 2014 – 2018


Pe 22 noiembrie, echipa „Școala Mea” va organiza conferința de totalizare a inițiativei „Școala Mea”, evenimentul va începe la ora 10:30 și va avea loc în sala de conferință „Răut”, a hotelului Radisson Blu (Chișinău, str. Mitropolit Varlaam 77). În cadrul evenimentului, Expert-Grup va prezenta rezultatele obținute pe parcursul celor cinci ani de proiect, iar vorbitorii celor două panele ale conferinței vor încerca să identifice noi oportunități de replicare a bunelor practici obținute în cadrul proiectului și în alte sectoare. Paneliștii… Detalii

Gimnaziul Cușmirca este instituția publică ce activează în satul Cușmirca din raionul Șoldănești încă din anul 1964. Între anii 2008-2014, în instituția de învățământ studiau 410 elevi, însă din cauza migrației și îmbătrânirii populației, din 2014 până în prezent, la gimnaziul au rămas să studieze doar 200 elevi. Cu toate acestea, școala a continuat să presteze servicii educaționale de calitate, prin valorificarea eficientă a relațiilor de parteneriat și cooperare cu diverși actori comunitari. Din cauza tendinţelor demografice negative, gimnaziul s-a… Detalii

În ultimii cinci ani, „Școala Mea” a adunat împreună profesori, elevi, manageri ai gimnaziilor și liceelor participante în proiect, dar și părinți. În cele 100 de școli selectate în proiectul „Școala Mea”, majoritatea părinților și-au reevaluat rolul în școala în care învață copilul lor. În prezent, mama sau tata nu reprezintă doar un participant la o ședință anuală sau semestrială, care, revenind acasă, își ceartă sau laudă fiica sau fiul pentru notele sale, dar este și un membru activ al… Detalii

A început un nou an școlar și ca de obicei, în primele zile sau chiar săptămâni, elevii se trezesc alene dimineața cu același gând: „De-ar fi fost mai lungă vacanța…” Însă deși puțini elevi o vor recunoaște, majoritatea sunt nerăbdători să revină pe băncile, holurile sau curtea școlii. Școala este locul în care de la șase și până pe la optsprezece ani înveți nu numai din carte, dar și de la oamenii care te înconjoară. Fiecare elev vrea o școală… Detalii

Pe data de 13 iulie 2017 a avut loc atelierul pentru bugetare participativă organizat anual în cadrul proiectului „Școala Mea”. Astfel, peste 40 de reprezentanți ai școlilor beneficiare ale proiectului, directori, vicedirectori și contabili, au avut posibilitatea să discute cele mai importante aspecte ce țin de bugetarea participativă, utilizarea și repartizarea bugetului conform priorităților, dar și să împartă experiența acumulată în implementarea instrumentelor de responsabilizare socială pe parcursul anului curent. În prima parte a atelierului, doamna Victoria Catanoi, expert în… Detalii